Papricas la Bacova cu Uica Mihai

Am fost duminică la Bacova să-l ajutăm pe Uica Mihai să facă un papricaş uriaş pentru nişte copii şi câţiva bătrâni, fiinţele cele mai nevinovate pe care ni le-a lăsat Dumniezo să ne-amintească iubirea.

Pe la 8 şi jumătate a pus la încins tingirea uriaşă de mai un metru şi jumătate în diametru în curtea frumoasă peste drum de biserică, i-a pus untdelemn şi a zvârlit în ea primele bucăţele de cărniţe porceşti, în amintirea străbunilor. Dacă era după noi, erau de struţ de Banloc, hrănit cu kiwi de mai jos de Berzovia, dar cuminte şi stăpân ce e Uica, a hotărât 30 de kile de purcel, ca să-nveţe tigaia de paella să cânte româneşte.

Noi am ajuns pe la 9, mirosind a odicolon
şi cu aparatul foto spânzurat şmechereşte pe umar. Ne-a primit şi asa şi pe dincolo. În 10 minute, aparatul zăcea pe o grămadă de lemne, Silvia avea prima bătătură de la tăiat ceapă, iar eu eram adus cu vorba la realitatea din teren. Marele Seby, calfa pricepută la Uica, ne-a devenit ad-hoc sensei de cuţit, instructor de adulmecat aburi şi coordonator de mestecat. Ne-am supus bucuroşi, dar de fotografiat tot nu ne-a lăsat să-l pozăm.

S-a îmbătat aerul naiv de vară cu miros de ceapă şi ardei fripţi în tigaia uriaşului, în timp ce noi îi râdeam în faţă, trăgând cu urechea la poveştile Uicăi. Ne-a zis de dragoste mare din tinereţea dintâi, de oameni frumoşi şi curaţ, binecuvântaţi cu harul beţiei si versului.

A împrăştiat Uica Mihai în tigaia magică prafuri făcute de el noaptea când rămâne singur cu amintirile şi amestecuri inspirate de chipul femeii iubite dormind în umbra amiezii. A pus şi piperuri lumeşti, a mai spus o poveste, a mai primit câţiva musafiri.

Când i s-a făcut dor de alte timpuri, s-a dus şi-a cântat la pianul din aşezământul de oblojit suflete, a mai fumat o ţigară cu un prieten de pe ailaltă lume şi-a mai ciocnit un păhărel de răchie cu vii. Ne-a mai povestit şi a stins miroseala din tingire cu pastă de roşii coapte la soarele verii trecute.

 A acoperit minunea şi-a lăsat-o să se reculeagă singură cu aromele ei cu tot. Ne-a zis cum e viaţa şi câte legume să punem, cum a devenit din scriitor bucătar şi câţi bani se fac din munca asta urieşească, a dansat cu soacră-mea şi i-a dat poveţe pitite nevesti-mii, s-a făcut că nu-l vede pe Seby când pune pasta de ardei iute şi ne-a învăţat să mestecăm spectaculos, s-a făcut că plouă şi a plouat, iar când toţi şi toate au venit de la biserică, Marele Gulaş era gata.

Veneau rând pe rând cu sufletul sătul şi burta goală, şi Uica le punea frumos în farfurie glumind cu fiecare. Soacră-mea mesteca unde nu-i mai fierbea oala, nevasta pregătea farfurii, iar Seby îşi savura în suflet bucuria gătitului.

Copii, bătrâni şi tineri primeau de la Uica blidul cu mâncare şi el râdea şi punea cu polonicul până la sfârşitul lumii, într-o veşnicie aruncată de un Dumnezeu peltic pe toate câmpurile şi dealurile Banatului.