Apropierea mea de Italia s-a produs prin antena satelit de după Revoluţie,
cu care pe atunci prindeam programe bune italieneşti, apoi un curs de limbă cu
care al meu parlare italiano m-a adus, ca absolventă a unei academii de muzică, să lucrez la o fabrică italiană ce face o
mare brânză (la propriu). Plecată din Ardeal, am ajuns să locuiesc la Timişoara , cunoscută şi
pentru marea comunitate de italieni proprietari de restaurante ce convieţuiesc
paşnic pe lângă mici şi shawormerii locale.
Făbricuţa în care azi mâine împlinesc 10 ani este sora foarte mică a unei
fabrici din îndepărtata insulă Sardegna, şi odată cu locul acesta de muncă mi-a
adus şi colegi italieni de la fabrica insulară. Am ajuns şi eu pe acolo, ceea
ce vă doresc şi vouă, locuri minunate, mâncare bună. Insula trăieşte din
turism, lapte de oaie ( nu vă povestesc despre brânzeturile lor, că nu se
găsesc în România), bijuterii şi din ce dă marea bun în farfurie.
Ca tot italianul preocupat să mănânce bine, dar să se şi laude cu asta dacă
poate, colegul şi prietenul meu Gavino, pe nume de familie Murittu, îndrăgostit
iremediabil de România şi fabrica de bere din Timişoara, are grijă să ne
trimită de câte ori poate câte un ceva ce nu se găseşte pe la noi. Cum ar fi
bottarga. Care ar trebui să însemne icre prezervate prin presare, sărare şi
uscare la soare. În cazul nostru, bottarga di muggine, adică de chefal. O poveste
cu gust de mare însorită pe care s-ar putea să o găsiţi prin vre-un magazin de
delicatese sau vre-un supermarket mai fancy. De puneţi mâna pe aşa ceva, vă dau
o reţetă simplă şi rapidă.
Auriţi un căţel de usturoi în puţin ulei de măsline şi scoateţi-l afară
până nu se arde. Topiţi două sau trei anşoa, să fie uleiul şi mai aromat şi
presăraţi o linguriţă de bottarga. Între timp fierbeţi pastele, cel mai bine
merg spaghetti sau tagliatelle, nouă cele din urmă ne plac mai mult. Săltaţi-le
puţin în ulei. Puneţi în farfurie şi presăraţi generos bottarga şi nişte
pătrunjel verde. Cred că durează maxim 10 minute, cu tot cu fiertul pastelor.
Reţeta şi bottarga le-am primit de la Gavino.
Am primit, de fapt, o bucată de mare, cu apus şi răsărit, cu
gust de viaţă aromată.
Silvia Barbutz 16 minutes&guests
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu