
Când am crescut mai mare, vizitele la bunici s-au rărit tare, nu am avut
multe prilejuri să ne vedem. Nu prea ştiu de ce, ar trebui să o întreb pe mama.
Acuma când bunicii mai sunt numai
frânturi de amintiri, îmi pare rău că nu m-am
străduit mai mult să le fiu mai des prin preajmă.
Una dintre ele mă hăituieşte de ceva vreme sub forma unei prăjituri pe care
buni ne-o trimitea prin poştă, şi care mi-a îndulcit şi ceva zile din căminul
studenţesc. O prăjitură simplă, fără cremă, care mie îmi plăcea după ce treceau
câteva zile peste ea şi se usca puţin. Ştiu cum se numeşte, dar reţetele pe
care le-am găsit până acum cu numele ei nu au gustul pe care îl caut. Am
răsfoit şi toate reţetele vechi ale mamei mele, notate pe fiecare bucăţică
liberă de hârtie din cartea de bucate cumpărată în luna ianuarie din anul în
care avea să mă aducă pe lume, dar nu am găsit ce căutam.
În timpul muncii ăsteia de cercetare, am dat peste o reţetă simplă, care
aduce mult cu amintirea bunicii, dar încă nu-i ce trebuie. Când o să o găsesc,
o să v-o spun. Deocamdată vă dau ingredientele la asta de-am găsit-o:
-
4 ouă
-
200 grame de unt
-
200 grame de făină
-
200 grame zahăr pudră
-
100 grame nucă
-
1 plic de
zahăr vanilat
-
răzătura de
la o lămâie.
Frecaţi bine untul adus la temperatura camerei cu zahărul pudră,
încorporaţi zahărul vanilat şi coaja de lămâie, apoi cele 4 gălbenuşuri şi
făina. Aeraţi toată compoziţia, înglobând încet, cu o lingură, albuşurile
bătute spumă cu un praf de sare, dacă vreţi succes garantat. Întindeţi
compoziţia în tava tapetată cu unt şi făină sau cu hârtie de copt şi presăraţi
deasupra nucile. Pe acestea din urmă le puteţi pune aşa cum sunt sau prăjite 2
minute şi mărunţite cu cuţitul. Coaceţi la 170 de grade cam 40 de minute.
Ah, da! Vecinii ce locuiau dedesubt de bunicii mei mă strigau Clopoţel…să o
întreb pe mama oare de ce.
Este prajitura Semiluna (Kossuth kifli) care se decupeaza ulterior cu cercul. Exact aceasta reteta o avem si noi, consemnata tot in caietul bunicii aradene a Dianei :)
RăspundețiȘtergere