
Paradoxală ca orice femeie frumoasă, avea însa darul negresei. Nu ştiu la
ce vă gândiţi acum, dar eu când spun asta mă refer
la capacitatea extraordinara
a oricărei femei, mai mult ori mai puţin pricepută, de a face prăjitura numită
negresă. Nu că-i ieşea. Puţin spus. Fiind inginer la bază, deşi poetă la vârf,
reuşea să o facă perfect de fiecare
dată, punându-ne în faţa unui fenomen pe care abia foarte târziu, după multă
experienţă, să-i spunem de viaţă, aveam să-l cataloghez sub numele “paradoxul
negresei”.
4 ouă
250 de grame de făină
250 de grame de zahăr
1 pachet de unt – 250 de grame
100 ml de lapte
50 de grame de cacao
1 pliculeţ de praf de copt
Se pun la topit într-o crăticioară: untul, zahărul şi laptele. Se amestecă încontinuu,
la foc potrivit până se topeşte complet zahărul. Se trage vasul la o parte şi
se încorporează cu răbdare cacaua. Se dă la răcit un sfert de ceas. Se opreşte
o ceaşcă de cafea din această compoziţie. Albuşurile se separă de gălbenuşuri şi
se bat spumă. Acum se amestecă în compoziţia de unt şi cacao, cu ajutorul unui
mixer, treptat, gălbenuşurile şi făina amestecată cu praf de copt. Cu o spatulă
sau cu un tel se încorporează, mestecând de jos în sus şi albuşurile bătute
spumă.
Se unge cu unt şi se tapetează cu făină o formă de cozonac. Se toarnă
compoziţia.
Se dă la cuptorul încins dinainte la 200 de grade Celsius pentru un sfert
de oră, apoi se mai lasă în cuptor aproximativ 45 de minute la 160 de grade.
Verificaţi dacă negresa este coaptă cu ajutorul unei scobitori. Se introduce încet
în compoziţie. Dacă iese curată, prăjitura este gata, dacă nu lasaţi-o până se
coace corespunzator.
Se scoate din cuptor şi se lasă să se răcească 30 de minute. Se găureşte cu
ajutorul unei furculiţe şi se toarnă pe deasupra crema de cacao oprită în căniţă.
Noi am topit ciocolată alimentară în 50 de grame de unt şi am glazurat
negresa cu acest amestec. E mai bine, mai rău, dumneavoastra decideţi.
Şi daca nu aveţi chef să gătiţi, trimiteţi vă rog această reţetă mai
departe, unei foarte tinere viitoare foste soţii de om care se aşteaptă ca soţia
lui să-i gătească. Să aibă şi bietul băiat parte măcar de un desert cumsecade!
Compozitia e cam pt 2 chec uri, depinde probabil și de tava fiecăruia, eu am avut una înaltă dar nu foarte lunga. Dacă știam cum va ieși, as fi pus compoziția în 2 tavi mai micuțe pt ca aluatul creste cam încă o data. În rest, o rețetă ușoară și un chec delicios!
RăspundețiȘtergereinvestigate this site wholesale sex toys,vibrators,horse dildo,dildo,sex chair,dildos,wholesale dildo,sex chair,dildo article source
RăspundețiȘtergere